Revista electronică
  
Home SiteMap
  ruen
  Problemele energeticii regionale

Revista electronică №2(31)2016

"PROBLEMELE ENERGETICII REGIONALE"

CUPRINS

0 Electroenergetică
  Rezumat:
1 Dispizitiv cu un transformator de reglare a fazei pentru dirijarea fluxurilor de putere in reţelele electrice
Autori: Golub I.V. Institutul de Energetică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei Chişinău, Republica Moldova
  Rezumat: În lucrare este prezentată o nouă configuraţie a instalaţiei transformatorului de reglare a decalajului de fază, care este realizată, în comparaţie cu tehnologia tradiţională, în baza unui singur element de transformator. S-a determinat metodologia de efectuare a cercetărilor referitor la analiza regimului de funcţionare a instalaţiei şi a componentelor sale. S-a realizat un model matematic al instalaţiei, care descrie relaţia dintre variabilele de intrare şi de ieşire (curenţi şi tensiuni), luând în considerare rezistenţele active şi rezistenţele difuze din elementele circuitului. Configuraţia propusă a PST este eficientă atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere tehnic, ce permite controlul continuu la distribuţia fluxurilor de putere în reţelele electrice în procesul de reglare al unghiului de defazaj dintre tensiunile de intrare şi de ieşire a instalaţiei.
  Cuvinte-cheie: transformator de reglare a decalajului de fază, diagrama vectorială, diagramele radiale, unghiul de defazaj, factorul complex de conversie.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208188
2 Generare distribuită de mică putere pentru integrarea resurselor regenerabile în reţelele de distribuţie de joasă tensiune
Autori: Chindriş M.1, Cziker A.1, Miron Anca 1, Sacerdoţianu D.2 1Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, România 2ICMET, Craiova, România
  Rezumat: Sub impulsul politicilor energetice existente, utilizarea energiilor regenerabile (ER) s-a extins considerabil în întreaga lume ca un răspuns la creşterea continuă a cererii de energie şi pentru reducerea impactului asupra mediului ambiant al generării de electricitate. Articolul prezintă câteva rezultate ale unui proiect de cercetare ce are ca scop identificarea problemelor de calitate a energiei electrice şi impactul generării distribuite (GD) bazate pe resurse energetice regenerabile sau al altor sarcini neliniare asupra reţelelor de distribuţie de joasă tensiune din România; obiectivul final este dezvoltarea unui Universal Power Quality Conditioner (UPQC) capabil să reducă perturbaţiile existente. Practic, sunt studiate tehnologiile de GD existente şi se identifică soluţiile posibile pentru implementare în ţara noastră; ţinând cont de situaţia existentă, cercetarea s-a concentrat asupra sistemelor de putere mică, bazate pe energie eoliană şi solară şi a integrăii acestora în reţele de distribuţie suburbane şi rurale de JT. Prezenţa unităţilor de GD impune tranziţia de la reţelele de distribuţie pasive tradiţionale la reţele active. În general, niveluri de penetrare scăzute ale GD nu crează probleme; totuşi, creşterea masivă a generării locale reprezintă o provocare legată de integrarea acestora noi surse de o manieră care să nu afecteze fiabilitatea şi calitatea alimentarii cu electricitate. Problemele de calitate trebuie identificate, iar evaluarea acestora reprezintă elementul cheie în elaborarea măsurilor menite să elimine toate perturbaţiile existente.
  Cuvinte-cheie: surse regenerabile de energie, generare distribuită, sisteme fotoelectrice, turbine eoliene de mică putere, reţele de distribuţie active.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208190
3 Proces tehnologic inovator de extindere a duratei de viaţa a cablurilor de energie ingropate
Autori: Tabacaru V.1, Brinton R.2 1Filiala electrica distributie Muntenia Nord S A. - SDEE Galati Galati, Romania 2Novinium, Auburn, USA
  Rezumat: În calitate de operator de distribuţie publică a energiei electrice la joasă tensiune (023/0.4kV), medie tensiune (6 şi 20 kV) şi înaltă tensiune (110 kV) de pe teritoriul judeţului Galaţi, SDEE Galaţi deserveşte cca. 240.000 consumatori (captivi şi eligibili, casnici şi non-casnici), şi exploatează un mare volum de circuite de LES/6kV şi de LES/20 kV. Multe din cablurile acestor LES de medie tensiune au fost fabricate cu materialele şi la nivelul tehnologic al decadelor ’60,’70,‘80 şi au ajuns la sfârşitul duratei de viaţă. Dovada o face şi statistica incidentelor din aceste reţele în care, an de an, unul din “vârfuri” îl reprezintă cablurile de medie tensiune deteriorate pe “uzură tehnică” în condiţii normale de exploatare. Pentru a preveni eventualele întreruperi în reţeaua de medie tensiune, de principiu, aceste cabluri mai în vârstă ar trebui înlocuite înainte de sfârşitul vieţii lor de serviciu cu cabluri din generaţie nouă, cu izolaţie din polietilenă reticulată (XLPE) şi bariere la pătrunderea apei (FL). În lucrarea de faţă, se vor prezenta particularităţile principale ale unui proces tehnologic inovator denumit SPR (Sustained Pressure Rejuvenation), conceput pentru recondiţionarea on-site a izolaţiei cablurilor de energie de medie şi înaltă tensiune îngropate. Procesul oferă o alternativă viabilă care s-a dovedit, de-a lungul a peste 25 de ani de aplicare la nivel mondial, substanţial mai rentabilă decât înlocuirea cablurilor. Lucrarea nu-şi propune prezentarea în detaliu a procesului tehnologic, ci de a informa familia de energeticieni din sistemul energetic (SEN) despre existenţa şi beneficiile aplicării acestui nou proces tehnologic în cazul cablurilor vechi de medie şi înaltă tensiune.
  Cuvinte-cheie: cabluri, izolaţie, revitalizare.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208192
4 Evoluţia activităţii descărcărilor parţiale ca mijloc pentru evaluarea stării înfăşurărilor statorice ale generatoarelor electrice de mare putere
Autori: Dumitrescu Sorin INCDE ICEMENERG, Bucureşti, România
  Rezumat: Lucrarea prezintă importanţa cunoaşterii evoluţiei activităţii descărcărilor parţiale pentru evaluarea stării izolaţiei. Este prezentat principiul metodei de măsurare şi a mărimilor care caracterizează descărcările parţiale, precum şi criteriile utilizate pentru evaluarea stării izolaţiei generatoarelor hidro. Rezultatele măsurătorilor efectuate pe mai multe hidrogeneratoare sunt prezentate, cum ar fi variaţia în timp a celor două mărimi principale ce caracterizează descărcările parţiale, amplitudinea maximă, Qm şi cantitatea normalizată, NQN pe o perioadă de aproximativ 10 ani. În plus, o clasificare a stării izolaţiei in 3 categorii principale şi 2 intermediare cu definirea acestor categorii, sunt date. Criteriile utilizate pentru evaluarea stării izolaţiei sunt prezentate sub forma unui tabel: criterii cantitative de ± NQN şi ± valori Qm şi criterii calitative pentru analiza diagramelor 2D şi 3D. La sfârşitul fiecărui set de măsurări, se face o analiză a stării izolaţiei, o evaluarea anuală, de asemenea, un verdict este pus, şi desigur, recomandările făcute cu privire la întreţinere şi deciziile care au fost luate. Lucrarea se încheie cu câteva consideraţii privind metoda descărcărilor parţiale on-line şi, mai ales, condiţiile de măsurare pentru care evoluţia descărcărilor parţiale prezintă importanţă şi valoare.
  Cuvinte-cheie: descărcări parţiale, hidrogeneratoare, starea izolaţiei statorice, evaluare, trend, întreţinere, activitate, evoluţie.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208194
5 Dispozitiv tip reactor-condensator cu trei elemente pentru legatură flexibilă a sistemelor energetice asincrone
Autori: Boşneaga V.A., Suslov V.M. Institutul de Energetică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, Republica Moldova
  Rezumat: A fost efectuată o scurtă trecere în revistă a soluţiilor tehnice cunoscute pentru implementarea conexiunii flexibile între sisteme energetice de curent alternativ asincrone. Sunt investigate caracteristicile de bază ale dispozitivului tip reactor-condensator cu trei elemente, care asigură legatură flexibila cu puterea transmisă reglabilă şi balanţa puterii reactive interne a dispozitivului la conectarea sistemelor cu diferite nivele de tensiune. Este elaborat modelul matematic, care permite determinarea parametrilor elementelor dispozitivului, necesare pentru realizarea rotaţiei circulare a fazei tensiunii la admitanţa dată a sarcinii. Rezultatele obţinute permit estimarea intervalului necesar de schimbare a admitanţelor dispozitivului, realizarea carora cu ajutorul comutatoarelor cu semiconductoare asigură reglarea puterii transmise.
  Cuvinte-cheie: dispozitiv tip reactor-condensator, legatură controlabilă flexibilă la curent alternativ, puterea transmisă activă şi reactivă.
DOI: https://10.5281/zenodo.1208200
6 Propagarea fluctuaţiilor de tensiune în reţelele de transport de energie electrică
Autori: Albert Hermina1, Golovanov Nicolae2, Elefterescu Luminiţa 1ISPE; 2Universitatea Politehnica, Bucureşti, România
  Rezumat: Modificările importante care au avut loc în sistemul energetic din România în ultimii ani prin reducerea puterii utilizate în sistem, a numărului şi puterii surselor clasice aflate în funcţiune precum şi prin implementarea surselor regenerabile de energie au determinat reducerea puterii de scurtcircuit (rigiditatea nodului) în punctele în care sunt conectaţi utilizatori perturbatori astfel că, în lipsa unor măsuri adecvate, rezultă perturbaţii peste nivelurile admise. În cadrul lucrării sunt analizate două zone din sistemul electroenergetic în care sunt conectaţi utilizatori care determină fluctuaţii de tensiune. Perturbaţiile sub forma fluctuaţiilor de tensiune care apar în aceste noduri pot depăşi valorile admise şi se pot propaga în reţeaua de transport afectând calitatea energiei electrice pe mari zone din sistem. Analiza efectuată pune în evidenţă influenţa puterilor de scurtcircuit în nodurile în care sunt conectaţi aceşti utilizatori şi subliniază faptul că în unele cazuri (de exemplu, linii deconectate pentru mentenanţă, oprirea grupurilor clasice din zonă) perturbaţiile din reţeaua de transport, transmise utilizatorilor de la tensiuni mai reduse pot avea valori mult peste cele admisibile. Codul tehnic al reţelelor de transport în vigoare nu face referire la fluctuaţii de tensiune, deoarece, de regulă, în RET s-a considerat că acest fenomen nu trebuie să existe.
  Cuvinte-cheie: fluctuaţii de tensiune, reţelele de transport a energiei electrice.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208204
7 TERMOENERGETICĂ
  Rezumat:
8 Tehnologiile de furnizare adresată a energiei şi transformatoarelor de căldură în producerea produselor alimentare
Autori: Burdo О.G.1, Zîcov А.V.1, Reznicenco D.N.1, Sit M.L.2, Juravleov А.А.2 1Academia naţională de Tehnologii Alimentare din Odesa, Odesa, Ukraina 2 Institutul de Energetică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, Republica Moldova
  Rezumat: Se discută efecte energotehnologice paradoxale ale tehnologiilor alimentare şi abordările tradiţionale pentru evaluarea eficiencţei de utilizare a resurselor energetice. Sunt formulate ipotezele de perfecţionare a tehnologiilor energetice la întreprinderile alimentare. Este inaintată clasificarea principiilor de aprovizionare adresată a energiei la elementele materiei prime de alimentare. Sunt fundamentate problemele pe termen lung pentru instalaţii cu pompe de căldură şi sisteme bifazate de transfer de căldură. Este realizată comparaţia tehnologiilor energetice pe baza unui număr de similititudine – numărului de impact energetic. Pe exemplul obiectelor industriilor alimentare sunt studiate principiile de modelare ale proceselor de transfer de măsă şi de căldură la extracţie, deshidratare şi pasteurizare. Este trasată sarcina de modelare matematică a proceselor hidrodinamice şi de schimb de masă şi căldură ale energotehnologiilor inovaţionale. Sunt prezentate scheme de conversie de energie a combustibilului în procesele de uscare, la instalaţiile inovaţionale pe bază de termosifoane şi generatoare electromagnetice de energie. Este demonstrat, că câmpul electromagnetic pulsat, sistemele bifazate de transfer de căldură şi pompele de căldură sunt instrumentul eficient de realizare a tehnologiilor energoeficiente.
  Cuvinte-cheie: energie, tehnologii alimentare, modelare, pompe de căldură, tuburi termice, alimentare cu energie electromagnetică, industrie a produselor lactate, instalaţii de pasteurizare şi răcire.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208206
9 Metoda inginerească de calcul a câmpurilor de temperatură şi tensiuni termice la etapa iniţială de încălzire prin convecţie radiaţie (răcire) a corpurilor la rate variabile de transfer de căldură şi de temperatură
Autori: Gorbunov A.D., Ucleina S.V. Universitatea Tehnică de Stat din Dneprodzerjinsc, Dneprodzerjinsc, Ucraina
  Rezumat: Soluţiile existente ale problemelor de încălzire (radiantă şi cu convecţie) sau răcire a corpurilor într-un stadiu iniţial, cu coeficienţi nestaţionari de transfer termic şi la temperatura variabilă a mediului ambiant sunt foarte complicate şi de mare volum. Scopul acestei lucrări constă în obţinerea unor dependente mai simple. Soluţiile se bazează pe analiza ecuaţiilor între cauza (fluxul de căldură) şi efectul (temperatura la suprafaţă), în perioada iniţială de încălzire. Au fost elaborate două metodologii inginereşti simple şi eficiente pentru calculul câmpurilor nestaţionare de temperatură şi tensiunie termice axiale la etapa iniţială de încălzire (răcire) a corpurilor în forma canonică. A fost strudiat regimul atât prin convecţie, cât şi prin radiaţie la coeficienţi variabili de transfer de căldură şi la temperatura mediului ambiant. Unele dintre soluţii sunt generalizate, ceea ce permite reducerea semnificativă a numărului de variabile şi, prin urmare, permite utilizarea metodologiei grafice de rezolvare a problemei. Este stabilit, că tensiune termice axiale definesc în întregime fluxul de căldură la suprafaţa. Caracterul adecvat al metodologiilor elaborate este bazat pe cinci cazuri de încălzire (răcire) a plitei în condiţii diferite de încărcare termice a ei. S-a demostrat, că eroarea de calcul a temperaturilor suprafeţei nu depăşeşte 6% şi metodologia propusă poate fi utilizată până la numărul Fourier .
  Cuvinte-cheie: schimb de căldură prin radiaţie şi prin convecţie, coeficienţi de schimb de căldură nestaţionare, încălzire, răcire, stagiu iniţial, temperstură medie şi centrală a masei corpului.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208208
10 Majorarea eficienţei energetice a sistemelor mecanice şi termomecanice ale tehnologiilor alimentare
Autori: Bezbah I.V., Chepin N.I., Voscresenscaia E.V. Academia naţională de tehnologii alimentare din Odesa Odesa, Ucraina
  Rezumat: Sunt studiate neajunsurile echipamentului pentru mecanica şi termomecanica de prelucrare a produselor alimentare. Se propun căi pentru rezolvarea problemelor energetice în tehnologiile de prelucrare termică a lichidelor alimentare, uscare a produselor dispersate, separare a produselor alimentare cu sâmburi. Sunt prezentate construcţii de uscătoare şi aparate pentru tratament termic pe baza rotativă Thermosiphons. Sunt prezentate cercetări experimentale ale proceselor de uscare, prelucrare termică a produselor alimentare în aparatele cu termosifoane rotative. Se propun modelele numerice de similaritate pentru calculul proceselor de transfer de masă şi căldură în prelucrarea termică şi în uscarea alimentelor în aceste aparate. Sunt descrise maşinile de tip rotativ pentru separarea culturilor de fructe cu sâmburi. Numărul Newton modificat este folosit la generalizarea datelor experimentale. Caracteristicile energetice ale maşinii sunt luate în consideraţie prin utilizează numărului Euler. Se propun ecuaţiile criteriale pentru proiectarea şi optimizarea acestei clase de maşini. Construcţiile propuse ale dispozitivlor sunt capabile să asigure transferul eficient de căldură la prelucrarea produselor alimentare vâscoase şi dispersate, reducând pierderile de energie de până la 30%.
  Cuvinte-cheie: prelucrarea termomecanică, energie, tehnologii alimentare, modelarea.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208216
11 INFORMATICA
  Rezumat:
12 Analiză aplicativă a datelor în sistemul de energomonitorizare
Autori: Câcichin А.V., Micriucov G.P. Universitatea Naţională de Cercetare Politehnică din Perm Perm, Federaţia Rusă
  Rezumat: Se studiază un exemplu de organizare software şi hardware a sistemului de monitorizare a consumului de energie electrică în oficii la necesităţi de iluminat multi-secţional şi de sistemul de climatizare/ventilare. Particularitatea siustemului constă în analiza aplicativă a datelor oficiului, ce permite recunoaşterea regimurilor localizate de funcţionare a fiecărui tip de utilaj în baza profilului energetic consolidat cu estimarea ulterioară a consumului de energie şi evoluţii. Analiza aplicativă a datelor cu caracter energetic include blocul de prelucrare primară, filtru trece jos, blocul de identificare a mărcii intervalului de timp, blocurile de clasterizare şi de clasificare a datelor, blocul de estimare a consumului netipic, blocul de calcul al consumului netipic, blocul de calcul al indicilor statistice de funcţionare în clase şi blocul de calcul al consumului de energie. În calitate de paramentri de bază a clasificării regimului de funcţionare sunt utilizate valorile de energie consumată pentru un anumit interval de timp şi marca de timp a slotului. Se oferă estimarea rezultatelor cercetărilor experimentale ale analizei aplicative a datelor cu utilizarea echipamentului pentru modelarea seminaturală şi a sistemului de vizualizare OpenJEVis pentru perioada aleasă de observări. Pentru două secţii de iluminat studiate şi a unei instalaţii, care imitează sistemul de dirijare a ventilaţiei, utilizând curba de sarcină integrală a fost efectuată identificarea de opt stări posibile de punere în funcţiune, a fost calculat consumul de energie şi evoluţia. Lucrarea a fost efectuată cu suportul grantului Universităţii PNIPU №2016/PI-2 «Elaborararea metodologiei de monitorizare şi utilizare a fluxurilor termice, ca resursului de potenţial termic scăzut al intreprinderii».
  Cuvinte-cheie: datele de consum de energie, monitorizare energetică, vizualizarea datelor, analiza aplicativă a datelor, recunoaşterea imaginilor, OpenJEVis, Janitza.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208218
13 Metodă perfecţionată de detectare a rezultatelor de falsificăre în imaginea digitală în condiţii de atacuri
Autori: Kobozeva A.A., Grigorenko S.N. Universitatea Naţională Politehnică din Odesa Odessa, Ucraina
  Rezumat: Nivelul actual de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale a condus cu uşurinţa fără de precedent la realizarea modificării neautorizate a conţinutului digital. În momentul de faţă, problema foarte importantă constă în examinarea efectivă a autenticităţii imaginilor digitale, video, audio, în elaborarea metodelor de proiectare pentru detectarea şi localizarea încălcărilor integrităţii lor, atunci când aceste conţinuturi sunt utilizate în alte scopuri decât divertisment. Cel mai frecvent utilizat software în frauda de imagini digitale este clonarea. Acest program este implementat în toate softurile editoarele grafice moderne. Această lucrare este dedicată îmbunatăţirii metodei de detectare în imaginile digitale a rezultatelor de clonare. Metoda are ca scop detectarea zonelor din clona şi a imaginei inverse, în prezenţa acţiunilor perturbaţiilor suplimentare asupra imaginii după operaţie de clonare pentru "mascarea" rezultatelor, ceea ce complică procesul de căutare. Îmbunătăţirea se realizează cu scopul micşorării numărului „alarmerlor false”, când regiunile de imagine/prototip se descoperă în imagini originale sau la localizarea zonelor identificate, care nu corespund clonei reale şi prototipului. Îmbunătăţirea propusă, pe baza analizei per-pixel a blocurilor diferite, cel puţin unele de altele, şi cu diferite dimensiuni, a făcut posibilă asigurarea detectării eficiente a rezultatelor de clonare, indiferent de specificul imaginilor digitale analizate.
  Cuvinte-cheie: imagine digitală, clonare, manipulare, matrice de imagini digitale, influenţele perturbatoare.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208220
14 Identificarea domeniului de utilizare a abordării steganoanalitice, bazată pe analiza domeniului spaţial al contentelor digitali
Autori: Ahmametieva A.V. Universitatea Naţională Politehnică din Odesa, Odesa, Ucraina
  Rezumat: În lucrare se realizează identificarea domeniului de utilizare a abordării steganalitice, elaborată anterior, care se bazeză pe evidenţa numărului de tripleţi consecutivi în matricea de culori unice ale imaginilor digitale, din punctul de vedere al formatelor de contente digitale. Se efectuează analiza influenţei dimensiunii contentelor digitali, care sunt utilizaţi ca containere pentru implementarea unei informaţiei suplimentare,asupra eficienţei de detecţie în timpul steganoanalizei. Ca rezultat al experimentelor de calcul s-a stabilit că abordarea elaborată este eficientă pentru contente numerice în formate cu pierderi. Deasemenea a fost identificată o restricţie privind dimensiunea containerelor şi prezentate rezultate ale experimentelor de calcul.
  Cuvinte-cheie: steganaliză, domeniul spaţial de containere, imaginea digitală, format de păstrare cu pierderi, format de păstrare fără pierderi.
DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.1208222
 
  2006 (c) Copyright. Institutul de Energetica | LeadHost